Dezvoltare Durabilă

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile a fost dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Cei trei piloni au fost definiți în Raportul Comisiei Brundtland (1987):
  1. ECHITATEA SOCIALĂ - prin care națiunile în curs de dezvoltare trebuie să aibă posibilitatea de a-și satisface nevoile de bază în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, alimentația, asigurarea energiei, apei și canalizării,
  2. CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivelul națiunilor în curs de dezvoltare pentru a se apropia de calitatea vieții din țările dezvoltate,
  3. MEDIUL - cu nevoia de a conserva și îmbunătății baza de resurse disponibile prin schimbarea treptată a modului în care trebuie să se dezvolte și să fie folosite tehnologiile.

Aceasta a fost posibilă prin punerea în evidență a conceptului de „depășire a limitelor.” S-a conștientizat că resursele naturale, de care societatea are nevoie și care sunt limitate, au fost depășite, creând în același timp un dezechilibru ecologic la nivel planetar, prin creșterea economică iresponsabilă. Astfel, s-a constatat că numai prin susținerea simultană a celor trei piloni – social, economic și de mediu – se poate ajunge la o dezvoltare durabilă și la un viitor comun la nivel global.

Primul Summit al Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare (Rio, 1992) a abordat reducerea ponderii economice, astfel încât să nu fie afectată capacitatea de menținere a echilibrului biofizic al Pământului, fără a renunța însă la bunăstarea socială. Declarația de la Rio și Agenda 21 au dezvoltat teme de mediu în beneficiul social și anume: calitatea vieții, utilizarea resurselor naturale, protecția bunurilor globale, managementul comunităților umane și, în ultimul rând, creșterea economică.

Summitul Mileniului (2000) a ratificat Declarația Mileniului, primul document cadru la nivel internațional pentru combaterea sărăciei, a foametei, a bolilor și inegalităților la nivel mondial. Pentru a realiza aspirațiile Declarației Mileniului, s-au definit 8 obiective specifice de dezvoltare, cunoscute ca Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Mileniului, 21 de ținte și 60 de indicatori, cu termen de realizare 2015.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă - Transformarea lumii noastre, adoptată la 25 septembrie 2015 de șefii de stat și guverne din 193 de țări, în cadrul Adunării Generale a ONU, este o versiune fundamental modificată a cadrului conceptual al dezvoltării durabile, structurată pe un pachet de 17 obiective de dezvoltare durabilă susținute și 169 de ținte subiacente. Agenda 2030 solicită acțiuni din partea tuturor țărilor, sărace, bogate și cu venituri medii. Recunoaște că încetarea sărăciei trebuie să fie însoțită de un plan care să contribuie la creșterea economică și abordează o serie de nevoi sociale, inclusiv educație, sănătate, protecție socială și locuri de muncă, abordând în același timp schimbările climatice și protecția mediului. Acesta acoperă, de asemenea aspecte precum inegalitatea, infrastructura, energia, consumul, biodiversitatea, oceanele și industrializarea.

Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale au în vedere eradicarea sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejarea planetei până în 2030. Acestea sunt:

  1. Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context.
  2. Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile.
  3. Sănătate şi bunăstare – Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.
  4. Educaţie de calitate – Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi.
  5. Egalitate de gen – Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor.
  6. Apă curată şi sanitaţie – Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi.
  7. Energie curată şi la preţuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern.
  8. Muncă decentă şi creştere economică – Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi a unei munci decente pentru toţi.
  9. Industrie, inovaţie şi infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei.
  10. Inegalităţi reduse – Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta.
  11. Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile.
  12. Consum şi producţie responsabile – Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile.
  13. Acţiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor.
  14. Viaţa acvatică – Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
  15. Viaţa terestră – Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului  și stoparea pierderilor de biodiversitate.
  16. Pace, justiţie şi instituţii eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.
  17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor - Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă.

Egalitatea de şanse

Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fară deosebire de origine etnică, sex, religie, varstă, dizabilităţi sau orientare sexuală.
Consiliul European a definit egalitatea șanse și de tratament între bărbați și femei sau egalitatea de gen, astfel: „Egalitatea de gen presupune un nivel egal de vizibilitate, afirmare și participare pentru ambele sexe în toate sferele vieții publice și private. Egalitatea de gen este opusul  inegalității de gen, nu a diferențelor de gen, și urmărește promovarea participării depline a femeilor și bărbaților în societate.”
Conform art. 2, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.137/31.08.2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare - prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”. 
Principiul egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi este dezvoltat în legislaţia românească in următoarele domenii:
  • Domeniul muncii;
  • Accesul la sănătate, cultură şi informare;
  • Participarea la luarea deciziei;
  • Furnizării şi accesului la bunuri şi servicii.
Conform art. 2, literele b) şi c) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/27.06.2007, prin principiul egalităţii de tratament se înţelege „lipsa oricărui tratament discriminatoriu, direct sau indirect, pe criteriul de sex, în special prin referirea la starea civilă sau familială”. 
Prin tratament discriminatoriu se înţelege „orice excludere, restricţie ori diferenţă de tratament, direct sau indirect, între femei şi bărbaţi”. 
Egalitatea de şanse a evoluat în ultima perioadă devenind un concept mai larg care se referă nu doar la femei şi bărbaţi, dar şi la relaţia cu alte grupuri dezavantajate dintr-o societate.
În timp ce egalitatea de şanse şi de tratament semnifică nivelul egal de vizibilitate, autonomie, responsabilitate şi participare a majorităţii şi a minorităţii dezavantajate la şi în toate sferele vieţii publice, discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse a acesteia la un anumit grup social. 
Astfel, se poate vorbi de discriminare, atunci când o persoană este tratată „mai puţin favorabil” decât o altă persoană în aceeaşi situaţie.
Tipuri de discriminare:
Prin discriminare directă se înţelege situaţia în care o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criterii de gen, rasă, naţionalitate, categorie socială, handicap, boala cronică, decât este, a fost, sau ar fi tratată altă persoana intr-o situaţie comparabilă.
Prin discriminare indirectă se înţelege situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoane aparţinând unui grup defavorizat în raport cu persoanele majoritare, cu excepţia cazului în care acesta dispoziţie, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare şi necesare.
Principalele instituţii care se ocupă de problema egalităţii de şanse în România sunt:
  • Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între Femei şi Barbaţi (ANES)- este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;
  • Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD)- este autoritate de stat şn domeniul discriminării, autonomă cu personalitate juridică aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării;
  • Comisia Naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi barbaţi (CONES)- este o comisie consultativă interministerială în domeniul egalităţii  de şanse între femei şi barbaţi. Activitatea CONES este coordonată de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.